Te salutăm,
Minionii din spatele acestui blog se numesc Radu și Mihaela. Ne place să ne numim așa, deoarece ne caracterizează foarte bine. Suntem mici de statură, poznași, stângaci și, credem noi – simpatici. 🙂 Nu suntem perfecți și nici nu vrem. Căutăm bucuria în lucruri simple și asta ne face fericiți.
Suntem căsătoriți, locuim cu chirie și toți banii i-am investit în concedii. Am fost plecați amândoi cu bursă în străinătate de la facultate. Radu a studiat 3 luni în Italia, iar eu, 5 luni în Norvegia și în prezent, în Germania. Acest lucru ne-a deschis apetitul de a călători și nu regretăm niciun bănuț. Dimpotrivă, am dat amândoi frâu liber visului din copilărie de a vedea lumea și suntem mândri de asta. Ne face plăcere să călătorim, să citim și să interacționăm cu oamenii.
Inițiativa de-a crea acest blog a venit ca o completare la ideea de a inspira alte persoane din călătoriile noastre. Ne place să ne simțim utili în diferite împrejurări și să împărtășim cu alte persoane idei, concepții, experiențe personale.
Radu a fost foarte receptiv când i-am zis că vreau să am un blog personal și să încep să scriu despre experiențele noastre de călătorie. Îmi este cel mai mare critic constructiv și susținător, iar dacă îmi scapă vreo idee ce e necesară a fi menționată, mi-o aduce imediat la cunoștință să v-o pot împărtăși. Totodată, el este fotograful din spatele blogului. Nu am simțul artistic și nu-mi face plăcere să fac sau să mi se facă fotografii.
Mi-am dat seama că e nevoie să acționez și să încep acest blog când am văzut că mi se accentuează tot mai tare această dorință și nu mai dispare. Faptul că aleg foarte bine cuvintele pentru ceea ce vreau să transmit, se datorează încrederii care am prins-o în urma unui stagiu de marketing. La testul de aptitudini, mi-a ieșit că am foarte bune abilități de comunicare.
Îmi doresc ca postările mele să-ți fie de folos și simte-te liber(ă) să îmi scrii.
Cu prietenie,
Radu și Mihaela
Multumim pentru comentariu! Apreciem foarte mult feedback-ul dvs., Johnnie Doe.
ApreciazăApreciază
Faceti o treaba frumoasa cu generozitate si entuziasm. Multumesc!
ApreciazăApreciază