Sărbătoarea de Paște pe timp de COVID-19 versus Sărbătoarea de Paște la țară

Hristos a inviat!

Situatia critica actuala, provocata de COVID-19, ne face sa fim mai nostalgici. Suntem fiecare la casele noastre, vorbim telefonic sau pe retele de socializare cu apropiatii nostri, insa nu mai pierdem timp pe drumuri, in deplasari de la o casa la alta. Astfel, avem mai mult timp sa meditam. Imi place sa cred ca „în tot răul e un bine”, doar să-l vedem. Noi, de regulă, în fiecare praznic de Sărbătoare, cu exceția celor în care lucram, eram tot pe drumuri. Astfel, de Sărbători, eram mai obosiți decât înainte. Așa, stăm „cuminței” acasă și fiecare ne relaxăm cu ce ne face plăcere.

Imagine preluata de pe site-ul www.unica.ro si personalizata

Pentru cei care nu cunosc Sarbatoarea Sfanta de Paste, aceasta simbolizeaza Invierea Domnului nostru Iisus Hristos, fundamentul intregii noastre credinte. Aceasta este una dintre cele mai frumoase sarbatori ale crestinilor. Iisus Hristos, prin patimirile sale, a ridicat pacatele lumii intr-un mod greu de inteles de mintea omeneasca. S-a dus singur spre moarte, si-a dus crucea cu rabdare, s-a rugat pentru cei ce-l batjocoreau, a murit si a inviat a treia zi, asa cum a promis.

Ca multi alti crestini, la 12 noaptea, am fost gătiți frumos (cu ce am avut în dulap conform premizei #stămacasă), am aprins o candela si am pus-o in geam. Practic, singura modalitate de marturisire a credintei noastre, permisă la acest moment. Am fost surprinsa placut cand am vazut ca majoritatea geamurilor din blocurile orasului erau luminate fie de candele, fie de lumanari. Am cantat un Hristos a inviat, in soapta (sa nu deranjam), am plans atat de bucuria Invierii, cat si de tristetea prin care trecem. Apoi m-am asezat confortabil in pat, pentru a asculta Sfanta Slujba a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, pe Youtube. Dupa Sfanta Slujba, am luat Sfintele Pasti, impartite de voluntari, am ciocnit un ou cu dragul meu sotul, am servit amandoi un pahar de vin si ne-am delectat din bunatatile cu care ne-a binecuvantat Bunul Dumnezeu si in acest an.

Dimineata, inainte de 8:00, am fost trezita de bataile insistente in usa ale vecinei noastre de 91 de ani. E o batranica dificila, neputincioasa, care ne deranjeaza pentru orice. De la faptul ca-i „sta ceasul in loc”, ca nu poate sa-si deschida sticla cu apa, si pana la aranjatul „ștergurii la oglinda” (asta a fost ieri). Dar în dimineața de Paști, n-a reușit să-și deschidă televizorul.

In continuare, doresc să vă redau versurile unei poezii. Aceasta a fost amintită în timpul predicii Sfintei Liturghii de astazi, ascultata tot pe Youtube. Am cautat imediat poezia, pe care o impartasesc cu drag cu voi. Practic, așa mi-a venit ideea de a scrie acest articol. Versurile poeziei m-au determinat sa ma gandesc nostalgic la cum petreceam Sfintele Pasti in satul natal, in copilarie si la situatia de anul acesta.

Prin pomi e ciripit și cânt,
Văzduhu-i plin de-un roșu soare,
Și sălciile-n albă floare –
E pace-n cer și pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.

Și cât e de frumos în sat!
Creștinii vin tăcuti din vale

Și doi de se-ntâlnesc în cale
Își zic: „Hristos a înviat! „
Și râd de-atâta sarbatoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Și-un vânt de-abia clătinitor
Șoptește din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Și pomii frunțile-și scoboară
Ca Duhul Sfânt prin aer zboară.

E liniște. Și din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate –
Și clopotele cânta rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag și plâng a jale!

Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Ca-ntreaga lume este plină
De-același gând, din cer adus:
În fapta noastră ni-e soartea
Și viața este tot, nu moartea.

Pe deal se suie-ncetișor
Neveste tinere și fete,
Bătrâni cu iarna vieții-n plete;
Și-ncet, în urma tuturor,
Vezi șovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.

Ah, iar in minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu știu că și-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zambet cerul azi ne cheama –
Sunt Paștile! Nu plânge, mamă!

„La Paști” de George Coșbuc

Nu retin exact vârsta la care am fost dusă prima data la Slujba Invierii, insa, in orice caz, aveam sub 10 ani. Stiu foarte bine cum 2-3 ani la rand ma rugam de tatal meu sa ma trezeasca la miezul noptii sa merg cu el la Biserica, dar in zadar. Iar intr-un an, m-a trezit. Si am mers bucuroasa si entuziasmata, incat nu pot descrie in cuvinte emotiile si starea pe care am trait-o. A fost altceva, total diferit comparativ cu Slujbele de Duminica, in care, uneori, mergeam cu groaza si retinere.

Ulitele satului erau pline de valuri de oameni. Toti se grabeau in miez de noapte in acelasi loc, care ne uneste pe toti: Biserica si Credinta. Toti erau tacuti si asteptau cu nerabdare evenimentul cel mare. In curtea Bisericii nu mai era loc de lume. Abia reuseai sa-ti cumperi o lumanare. Iar Biserica era la propriu neincapatoare. A fost primul eveniment la care am vazut atata lume intr-un singur loc. Mintea mea de copil era fascinata.

In schimb, la intoarcerea spre casa de la Inviere, aceleasi valuri de oameni tacuti, cu lumanarile aprinse in mana, luminau ulitele satului si peste tot auzeai tot un „Hristos a inviat” si un „Adevarat a inviat”. Oamenii erau fericiti, entuziasmati, se bucurau sa se intalneasca unii cu altii. In ziua de Pasti, nimeni nu tinea suparare. Toata lumea se saluta. Puneau mai presus de orgolii, mandrie, invidie si lipsuri Invierea Domnului. Nu cred ca exista casa de crestini ortodoxi din care sa nu fie o persoana dupa Lumina Sfanta si Sfintele Pasti. Altii mergeau cu tot cu musafiri, toata casa la Biserica, gatiti de sarbatoare.

Mergand mai mult in urma, sub varsta de 5 ani, port in suflet cu drag o amintire legata de bunicul meu (Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!). Acesta era făt (paraclisier) la Biserica. Iar noi, copiii, aveam bancă chiar in fata, langa locul preotesei si fătului. Intr-o Duminică, la Liturghia din prima zi de Paste, strana canta tare „Hristos a inviat”. Eu, in inocența mea de copil si intărâtată de bunicul meu, am inceput sa cant atât de tare „Hristos a inviat”, impreuna cu el, încât am acoperit cantorii. Si acum am viu in minte zambetul mandru al bunicului si rasunetul nostru din Biserica.

Tot de Sărbatoarea Sfintelor Pasti am legate si amintiri mai putin placute, cu ipsuri si neajunsuri. Nu-si au rostul a fi spuse, deoarece au fost lectii de viata care m-au facut mai puternica, incat am devenit ceea ce sunt azi. M-au format ca si caracter si m-au intarit. Chiar azi, la pranz, discutam cu Radu, sotul si prietenul de nadejde, despre cate lipsuri erau in trecut, dar masa de Paste era tot timpul imbelsugata. Daca 2 vecini se certau in Vinerea Mare, de Paste erau cei mai buni prieteni si uitau de toate.

Nu vedeai atâta posomorâre, atâta tristete, atâtea neajunsuri si nemultumiri pe fețele oamenilor. Dar cel mai dureros lucru, care ne afecteaza tot mai mult pe amandoi, este individualismul si rautatatea dintre oameni, care iau o amploare din ce in ce mai mare. Nu se mai cauta om pe om si se instraineaza unul de altul. Iar in randul tinerilor, nu mai există moralitate, rusine si valori.

In aceasta perioada, mai mult ca niciodata, indemn parintii sa fructifice la maxim timpul petrecut cu copiii lor. Acum e momentul sa indreptam din greselile facute, sa avem grija si de sufletul copiilor, nu doar de partea lor materiala. Acum e necesar sa observam ce inclinatii au, cum se dezvolta, cum se comporta, sa le explicam ce e bine si ce e rau, sa le insuflam credintă si moravuri crestinesti. Acum e nevoie sa-i invatam cum sa se comporte in societate, caci copilul de azi va fi adultul de maine.

Iar in incheiere, sa nu va las ingandurati de grijile actuale, va redau o alta poezie mai veselă. Dacă George Coșbuc a fost nostalgic, la polul opus, George Topîrceanu, a facut haz de necaz de … supararea oualor vopsite. 🙂

Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite și mânjite,
Zece ouă înroșite.

Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
– Ce vă este, frătioare,
– Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Stati gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-ați fi ouă…
– Suntem fierte!
Zise-un ou rotund și fraise
Lângă pasca cu orez.
Și schimbându-și brusc alura,
Toate-au început cu gura:
– Pân’la urmă tot nu scap!
– Ne gătește de paradă.
– Ne ciocnește cap în cap
Și ne zvârle coaja-n stradă…
– Ce rusine!
– Ce dezastru!
– Preferam să fiu omletă!
– Eu, de m-ar fi dat la closcă,
As fi scos un pui albastru…
– Și eu unul violet…
– Eu, mai bine-ar fi să tac:
Asa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!

„La Paști” de George Topîrceanu

Va indemn sa aveti grija de voi si de cei din jurul vostru, sa ramanem mai presus de toate oameni, sa aveti speranta si nadejde si sa ne rugam Bunului Dumnezeu sa ne scape de aceasta pandemie cat mai repede si cu bine.

Cu prietenie,

Mihaela