Aromaterapie, amintire și produse naturale

Te salut,

Voi începe acest articol cu Știați că…

  • cel mai mare organ al corpului este pielea;
  • tot ce aplicăm pe piele ajunge în organismul nostru;
  • este suficient mai puțin de 10 minute ca substanțele aflate în creme și parfumuri să ajungă în sânge, după aplicarea lor directă pe piele;
  • parfumul aplicat pe gât are efect direct asupra sănătății tiroidei;
  • mirosurile parfumurilor și a cremelor ne influențează starea de spirit și disponibilitatea întregului organism;

Acum vine întrebarea: Câtă importanță acordați cremelor și parfumurile pe care le utilizați zilnic?

În următoarele rânduri, voi reda câteva informații esențiale despre două aspecte foarte importante legate de cele sus menționate. Acestea sunt legate de terapia prin arome și de necesitatea utilizării produselor naturale.

Aromaterapie

Recent am primit un parfum cadou, cu un miros puternic persistent, dulce-înțepător. Mi-ar fi greu să reușesc să identific aromele principale. Folosindu-l direct pe gât (neștiind că parfumurile afectează tiroida), toată ziua am simțit că mă înec și că rămân fără aer, încât nu m-am putut concentra deloc la ce aveam de făcut.

Pe de altă parte, am un parfum cu nuanțe florale și vanilie , care îl utilizez doar în vacanțe. În momentul în care simt nevoia de relaxare și bună dispoziție, gândindu-ma la călătorii, îl utilizez cu drag și are exact efectul dorit. Ador mirosul dulce, de vanilie.

Terapia prin arome este considerată o artă. Dar cum poți folosi diferitele arome în folosul tău? Iată câteva informații:

  • aroma de lămâie – benefică în depresie, melancolie, stres, epuizare, având miros revigorant;
  • aroma de iasomie – benefică pentru odihnă și somn profund, reduce nivelul de anxietate, ajută la concentrare, calmează și reduce depresia;
  • aroma de piper negru – benefică pentru cei care vor să se lase de fumat;
  • aroma de trandafiri – benefică pentru a visa frumos, relaxare, calmează furia, optimism;
  • aroma de banane – benefică pentru scăderea poftei de mâncare;
  • aroma de lavandă – benefică pentru relaxare, calmare, insomnii, atacuri de panică;
  • aroma de mentă – benefică pentru îndepărtarea oboselii, putere de concentrare, claritate în gândire, afrodisiac;
  • aroma de vanilie – benefică pentru eliminarea stresului, anxietății, furiei; conferă încredere, liniște armonie.

Amintirea Mării Moarte în creme de corp și geluri de duș

Experiența trăită la Marea Moartă, mi-o amintesc cu drag de fiecare dată când utilizez un gel de duș sau cremă de corp cu săruri specifice acestui loc minunat. Iar frumusețea este că ori de câte ori se termină acele produse, cumpăr altele cu săruri de la Marea Moartă, pe care le ador. Îmi amintesc cum, după o singură îmbăiere în această apă, mi-am simțit pielea întregului corp hidratată și catifelată, precum atingerea unui bebeluș. Întrând în vorbă cu o englezoaică, ne-a împărtășit că prietena ei s-a întors acasă cu 18 ani mai tânără după 2 săptămâni petrecute la Marea Moartă.

Însă pe lângă efectul benefic asupra pielii a produselor de îngrijire personală cu săruri de la Marea Moartă, mirosul lor îmi amintește de kibbutz Ein Gedi (o oază de verdeață în mijlocul deșertului), de unde am văzut cel mai spectaculos răsărit de soare. Prefer cremele de corp și gelurile de duș cu săruri de la Marea Moartă, datorită faptului că vreau să-mi răsfăț întregul corp cu amintirea acelui loc special din călătoriile mele.

Produsele naturale Bottega Verde

Produsele Bottega Verde se bazează pe 3 ingrediente cheie, naturale, cultivate în Domeniului Massaini: măslinele, vița de vie și ovăzul. Aceste produse îți îngrijesc corpul și te răsfață cu arome din toate colțurile lumii, de la mirosuri exotice, săruri de la Marea Moartă și până la mirosurile florilor (trandafir) și plantelor locale (mentă). Acest brand italian are o istorie de peste 45 de ani în comercializarea produselor de îngrijire personală 100% naturale.

Set îngrijire corporală cu săruri de la Marea Moartă

Site-ul Bottega Verde oferă în permanență reduceri, prețurile produselor fiind competitive în comparație cu alte produse naturale. Totodată, acoperă o gamă largă de îngrijire corporală, de la ten, păr, corp și până la make-up și parfumuri. Îndrăznește să aloci o privire pe site-ul lor și nu vei știi ce să alegi. Site-ul este foarte primitor și intuitiv, încât oricine și-ar putea găsi produsul cu aroma preferată.


Nu uita de cosmetice barbati. În funcție de cum îți simți partenerul în acest moment (stresat, agitat, depresiv, energic, relaxat), surprinde-l plăcut cu aroma potrivită pentru refacerea echilibrului.

Un produs folosit zilnic, precum gelul de duș sau crema hidratantă de față, cu aroma potrivită, face miracole pentru starea noastră de spirit. Ai grijă de tine și de persoana dragă ție.

Set cadou bărbați

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2020.

Cu prietenie,

Mihaela