Köln într-o zi de iarnă. Cum să păcălești frigul de afară

Te salut,

Ieri, 22.01.2022, am făcut o excursie de-o zi în Köln. Datorită faptului că am început anul în forță și am avut parte de lucruri pozitive pe plan profesional, mi-am întâlnit colega de doctorat din România și am sărbătorit împreună. Astfel, am decis să ne vedem în Köln, oraș care ne-a fost recomandat să-l vizităm în Germania. Amândouă suntem plecate cu bursă DBU în Germania. Eu sunt în Karlsruhe, iar colega, în Berlin. Amândurora ne-a fost acceptată prelungirea bursei cu înca 3 luni și amândouă avem publicat recent primul nostru articol de tip review (al meu pe ambalaje active, al colegei, pe polifenoli).

Köln este un oraș superb, traversat de fluviul Rin, renumit pentrul catedrala sa impunătoare, cunoscută ca Domul din Köln. Se află la 4 h 30 min distanță de Berlin și la 2 h 15 min de Karlsruhe, cu trenul. Toată șederea noastră în acest oraș a durat de la 9:20 la 18:00.
În rândurile următoare, voi reda o descriere scurtă a unei zile reușite în Köln. Cel mai important aspect este faptul că am păcălit foarte bine frigul și ploaia de afară. Am avut o zi excelentă, în care am vizitat aproape tot ce mi-am propus. Însa una și foarte lejeră, în sensul că nu am mers pe ideea de a bifa doar atracțiile turistice. Am pus mai mult accentul pe o poveste bună, în care ne-am împărtășit experiența din Germania și nu numai.

Domul din Köln

Prima oprire a fost la Dom, o catedrală excepțională, care te uimește de cum ai ieșit pe ușa gării. Aceasta este cea mai mare catedrală din Germania și Europa de Nord, numărându-se printre cele mai mari catedrale din lume. Ca înălțime (157 m), este a doua catedrala din Germania, după Domul din Ulm (161,53 m). Este o catedrală romano-catolică, avându-l pe Sfântul Petru ca protector și găzduiește moaștele Celor Trei Magi. A fost construită între anii 1248 – 1473, în stil gotic.

Cafeneaua Hommaje

A doua oprire a fost la o cafenea micută și cochetă, la 10-15 min de gară (pe jos). Primul lucru căutat de colega într-un oraș nou este o cafea bună și o librărie. Aici ne-am luat timpul necesar de povești, bucurându-ne amandouă de revedere. Prețurile au fost ca oriunde în altă parte: 3.40 € ciocolata caldă și 3.60 € cafeaua.

Adresa: Friesenstraße 73, 50670 Köln

Librărie

A treia oprire a fost la librărie. Practic, sunt două una lângă cealaltă, în centrul vechi al orașului. Aici am văzut cele mai numeroase și valoroase cărți despre artă. Acestea sunt: Librăria Buchhandlung Walther König GmbH & Co. KG (Ehrenstraße 4, 50672 Köln) și Librăria Bookstore Klaus Bittner GmbH (Buchhandlung Klaus Bittner GmbH) (Albertusstraße 6, 50667 Köln).

Restaurantul Rich’n Greens

Între timp ni s-a făcut foame. Astel, întrebarea firească a colegei a fost: Vrei să ne oprim undeva să mâncăm sau facem în stilul nostru caracteristic? Ce înseamnă stilul nostru caracteristic? Un sandwich mâncat în grabă, mult mers pe jos să vizităm orașul, și după amiază, mai umblam încă câteva ore, lihnite de foame, să căutăm un restaurant potrivit unde să mâncăm. Cam asta am făcut în city breakul din Berlin, chiar după ce am ajuns prima dată în Germania.
Însă am decis totuși să mâncăm înainte și apoi să batem orașul la pas. Cu o căutare pe Google de restaurante cu recenzii bune, am mai mers câteva minute prin centrul vechi și ne-am oprit la Rich’n Greens. Recomand cu încredere acest restaurant. Personal foarte amabil, mâncare gustoasă și sățioasă, și o ambianță plăcută. Iar dacă aveți nevoie de o împrospătare, găsiți deodorant de femei/bărbați la toaletă. O porție de Burrito Caesar chichen a costat 9.40 €.

Adresa: Auf dem Berlich 9, 50667 Köln

Podul Hohhenzolern

Find cu burta plină, ne-am aventurat prin oras. Ne-am reintors la Dom, după care ne-am îndreptat către faimosul pod peste Rin. Acesta este traversat de >1000 de trenuri zilnic. Impresionant este numărul de lacăte prinse pe acest pod în zona pietonală, dar și panorama înconjurătoare.

Panorama Cologne Triangle

Imediat cum am traversat podul, o clădire înaltă (103 m) de sticlă, cu formă rotundă, ne-a oferit o panoramă a întregului oras, de sus. Costă 5 € urcarea în turn, cu liftul, dar merită să fie trecută pe listă.

Adresa: Ottopl. 1, 50679 Köln

Plimbare pe langă Rin – parcul Rinului

De la Cologne Triangle, am mers de-lungul Rinului către următorul pod și am admirat clădirile colorate ale cetrului vechi, de pe celălalt țărm. Voiam să ne îndreptăm către cea mai modernă moschee ca arhitectură, însă am ajuns la o alta, clasică, și nu la cea setată. Dar totuși, a fost o plimbare relaxantă pe străzile frumoase ale orașului.

Plimbare prin centrul vechi

După ce și-a cumpărat colega o altă cafea, mai bună chiar și decât prima, de la The Coffee Gang (Hohenstaufenring 19, 50674 Köln), ne-am îndreptat încet către gară, dar nu înainte de a mai trece înca o dată prin centrul vechi, unde fusesem inițial la restaurant și librării.

Globetrotter

Pentru că mai aveam timp la dispoziție, am intrat în magazinul de articole sportive Globetrotter. E un minimall cu 4 etaje cu branduri cunoscute, precum Jack Wolfskin și Patagonia.

Așadar, am combinat perfect timpul petrecut afară și timpul petrecut în interior, încât nu am simțit frigul. Ideea de interior (cafenea, restaurant, librărie, magazin) a fost a colegei. Ideea de exterior, de obiective turistice (domul, podul peste Rin, turnul Cologne Triangle) a fost a mea. Astfel, amândouă ne-am întors mulțumite de vizita în Köln.

Iar surpriza serii, la întoarcerea spre Karlsruhe, a fost o întârziere de 60 min a trenului la care aveam cumpărat bilet. Astfel, am urcat pe celălalt tren, care pornea la 2 min diferență față de cel planificat. Conform planului inițial, aveam de schimbat trenul în Mannheim și făceam 3 ore pe drum (variantă de bilet mai ieftină). Însă datorită acestei întârzieri, am mers cu un tren direct, ajungând în doar 2 ore în Karlsruhe, fără să mai plătesc vreo diferență de preț.

Îmi doresc ca aceste idei să te inspire în excursia ta în Köln și să ai parte de o zi excelentă în acest minunat oraș german.

Cu prietenie,
Mihaela

Un gând despre „Köln într-o zi de iarnă. Cum să păcălești frigul de afară

Comentariile sunt închise