Se închiriază apartament cu 2 camere decomandate, renovat integral, mobilă nouă, zonă foarte bună în Baia Mare
Bursa DBU – experiență de cercetare în Germania
Te salut, Cu siguranță ai auzit de faptul că Germania are un sistem de învățământ foarte bine pus la punct. Dar te-ai gândit vreodată că poți cunoaște acest sistem de educație? Evident, ai auzit și de faptul că sunt foarte stricți cu limba lor și doresc să vorbești limba germană. Așa am crezut și eu … Continuă lectura Bursa DBU – experiență de cercetare în Germania
Köln într-o zi de iarnă. Cum să păcălești frigul de afară
Te salut, Ieri, 22.01.2022, am făcut o excursie de-o zi în Köln. Datorită faptului că am început anul în forță și am avut parte de lucruri pozitive pe plan profesional, mi-am întâlnit colega de doctorat din România și am sărbătorit împreună. Astfel, am decis să ne vedem în Köln, oraș care ne-a fost recomandat să-l … Continuă lectura Köln într-o zi de iarnă. Cum să păcălești frigul de afară
Credit ipotecar cu broker de credite AVBS Credit. Experiența proprie
Te salut, spuneam într-un articol anterior că sunt PRO credit ipotecar intermediat de brokerii AVBS Credit și am enumerat 8 motive în acest sens. Nu doar am zis, am și făcut-o. Și nu regret absolut deloc decizia luată, ci dimpotrivă - mă bucur că am aflat de existența acestui serviciu 100% gratuit la timp. Cum am … Continuă lectura Credit ipotecar cu broker de credite AVBS Credit. Experiența proprie
Primul zbor în afara țării. Peripeții de student
Te salut, îmi amintesc cu emoție și căldură prima mea experiență cu avionul și mai mult decât atât, prima mea ieșire din țară. Mi-am văzut cele 2 vise împlinite în același timp, mai repede decât mă așteptam. Acest lucru se datorează plecării mele cu bursă de studiu în Norvegia, Trondheim, timp de un semestru. O … Continuă lectura Primul zbor în afara țării. Peripeții de student
Valoarea reală versus cât să investesc în propria locuință
Te salut, Ținând cont de faptul că locuim momentan în chirie, am fost interesată să aflu cât mai multe trucuri legate de investițiile imobiliare. Practic, am căutat să-mi fac o strategie în achiziționarea propriei noastre locuințe (mai degrabă, un apartament). O strategie pe care doresc să o aplic este să apelez la un broker imobiliar … Continuă lectura Valoarea reală versus cât să investesc în propria locuință
Surpriza Fares – un alt mod de recunoștință
Te salut, acest articol îl scriu ca recunoștință pentru surpriza plăcută pe care am primit-o de la Fares. Am participat la concursul dedicat blogerilor români, numit Superblog, în toamna anului 2020. A 15-a probă din concurs a fost sponsorizată de Fares. Pentru a scrie cât mai bine în cadrul competiției, aceștia ne-au pus la dispoziție … Continuă lectura Surpriza Fares – un alt mod de recunoștință
PRO credit ipotecar intermediat de brokerii AVBS Credit
Te salut, în ultima perioadă am devenit tot mai interesată de o investiție imobiliară și am alocat timp prețios în documentarea pe acestă temă. Locuim acum în chirie, dar bineînțeles, vrem să trecem la pasul următor cât mai repede posibil. Ținând cont de situația financiară actuală, ne permitem achiziționarea unui imobil doar apelând la un … Continuă lectura PRO credit ipotecar intermediat de brokerii AVBS Credit
Gânduri la final de SuperBlog 2020
Te salut, Am publicat zilele trecute pe pagina de Facebook faptul că am încheiat concursul SuperBlog 2020 pe locul 23 din 120 de participanți activi (133 participanți înscriși). Ținând cont de faptul că este prima mea participare la un concurs de blogging, sunt mulțumită de faptul că m-am clasat în topul celor 20% din clasamentul … Continuă lectura Gânduri la final de SuperBlog 2020
Cumpărarea cadourilor de la corvoadă la plăcere
Te salut, Sărbătorile de iarnă sunt cele mai așteptate și mai dorite de majoritatea dintre noi. Deși luna Decembrie este una plină de activități, fiind și sfârșit de an, ne găsim un moment de liniște alături de cei dragi nouă. Iar magia cadourilor plutește în aer. Abia așteptăm să fim surprinși cu fel și fel … Continuă lectura Cumpărarea cadourilor de la corvoadă la plăcere
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.